Am văzut că, de-a lungul timpului, traducerile în limba română ale Sfintei Scripturi au cunoscut diverse forme, după cum a evoluat limba, dar și după cum au fost înțelese mai bine sensurile cuvintelor textului original. În cultul liturgic, dar și în rugăciunea personală, un loc central îl ocupă Psalmii. Începând cu Biblia de la 1688 și până astăzi și psalmii au cunoscut diverse variante de traducere, mai ales că, începând cu Biblia Gala Galaction din 1936, toate edițiile sinodale vor traduce Vechiul Testament după textul grecesc (Septuaginta), cel folosit în mod tradițional de Biserica Ortodoxă, dar confruntat și cu textul ebraic (masoretic). Astăzi, dacă cercetăm diverse cărți de rugăciuni, vom auzi variante ușor diferite ale psalmilor, în funcție de ediția adoptată. Îmi propun să fac o unificare a traducerilor folosite pentru câțiva din psalmii utilizați în cultul liturgic, strict după Septuaginta și, poate, să îndrăznesc câteva sugestii personale. Sper ca acest demers să deschidă o discuție în mediul bisericesc, teologic, lingvistic, între oameni mult mai pregătiți decât sunt eu – un simplu amator pasionat de teologie și de traducerea Scripturilor – astfel încât să se adopte o versiune unitară a psalmilor în Biserica Ortodoxă Română, cât mai fidelă textului original grecesc.
Încep cu Psalmul 50, cel mai cunoscut și folosit psalm în cultul bisericesc și în rugăciunea personală. Acest psalm a rămas neatins de influențele textului masoretic, dar există și astăzi diverse variante de traducere a câtorva pasaje din text. Propun în continuare o analiză a textului și o încercare de unificare a traducerilor, fără a modifica excesiv varianta general adoptată, dar insistând în anumite locuri unde este necesară o modificare față de traducerea actuală folosită în cult.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos[1] mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, ca să te îndreptățești[2] întru cuvintele Tale şi să biruiești când vei judeca Tu[3].
Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos[4] decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite.
Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi înapoi[5] bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge[6], Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, Ți-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul zdrobit; inima înfrântă[7] şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi[8].
Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
[1] ἐπὶ πλεῖον – se poate traduce și prin „mai mult” (Biblia 1688), „din plin”, „din abundență” sau „întru totul” (Biblia Anania). Proorocul David se roagă lui Dumnezeu să îi ierte și acest păcat al adulterului; ἐπὶ πλεῖον are atunci, pe de o parte, sensul ca Dumnezeu să se arate din nou milostiv, să-i ierte un nou păcat („mai mult” în număr), dar mai ales se roagă cu și mai multă ardoare ca Dumnezeu să-i arate și mai multă milostivire, necesară pentru un păcat și mai mare decât cele pe care le făcuse („mai mult” în cantitate, comparativ). Traducerea binecunoscută „mai vârtos”, chiar dacă are un iz arhaic, păstrează sensul de „mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult” (cf. DEX), păstrează duhul bisericesc al traducerii, dă textului muzicalitate și fluență, așa cum prezintă și originalul grecesc (ἐπὶ πλεῖον πλῦνόν με). În plus, creează și o imagine intensă, a unei „spălări” (iertări) puternice, vârtoase, a unui păcat atât de murdar.
[2] δικαιωθῇς, de la δικαιόω – a se îndreptăți, a fi aflat drept, a fi găsit drept, a se dovedi drept. În Biblia de la 1688 și cea de la 1914 găsim varianta arhaică a timpului verbal, „să te îndreptezi”. În Psaltirea diortorisită de Părintele Rafail Noica găsim varianta „să te îndreptățești”. Alte variante: „ca să fii îndreptățit” (Biblia Sinodală cu binecuvântarea Patriahului Justinian Marina, edițiile 1968 și 1975), „ca drept să fii aflat” (Romani 3, 4 – unde Sf. Apostol Pavel citează chiar acest fragment, din traducerea Noului Testament realizată de colectivul coordonat de Pr. Prof. Dr. Constantin Coman – Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, Muntele Athos, 2022).
[3] Traducerea actuală din ediția sinodală a Sfintei Scripturi „așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu”, chiar dacă a intrat în uz, nu păstrează timpurile verbale și chiar înlocuiește un verb cu un adjectiv (să biruiești – biruitor). În plus, este puțin lipsită de logică temporală: drept ești (prezent) întru cuvintele Tale și biruitor [ești] (prezent) când vei judeca Tu (viitor).
[4] ὑπὲρ – „mai mult”, prin urmare – cf. not. 1, „mai vârtos” (Biblia 1688, Biblia 1914 și toate edițiile sinodale ulterioare). Sensul lui ὑπὲρ este și de „peste”, „prea” (ca de exemplu Υπεραγία – Preasfânta). Chiar dacă am folosi același cuvânt românesc pentru a traduce cele două cuvinte grecești πλεῖον și ὑπὲρ, totuși „vârtos” acoperă ambele sensuri și creează acea muzicalitate a psalmului cu care s-a obișnuit poporul român de secole. În plus, folosirea acestui cuvânt leagă acest verset de cel anterior, fiind o continuare a ideii „spălării” (iertării) păcatului: „mai vârtos mă spală de fărădelegea mea” – „spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”.
[5] ἀπόδος – a restaura, a returna, a da înapoi. Traducerile începând cu Biblia 1688 și toate edițiile sinodale ulterioare au tradus prin „dă-mi mie”, care nu acoperă în totalitate sensul. În traducerile mai noi (Biblia Anania, Psaltirea Chilia Buna Vestire, Psaltirea Colegiul Ortodox Noul Studion, cărțile de rugăciuni editate de Patriarhia Română) s-a tradus prin „dă-mi iarăși”, care recuperează în mare sensul cuvântului grecesc. Însă „înapoi” exprimă mai clar sensul de restaurare: psalmistul se roagă lui Dumnezeu să-i dea înapoi, să-i restaureaze bucuria mântuirii pe care a avut-o, dar a pierdut-o prin păcat, i-a fost luată de Dumnezeu, Singurul Care are puterea de a da și lua mântuirea.
[6] αἱμάτων – sângiuri, pluralul de la sânge (αιμα). Bibliile 1688 și 1914 aveau această traducere. Nu este vorba de sângele propriu-zis, ci de vărsarea/vărsările de sânge, adică păcatul uciderii [lui Urie], astfel că traducerea actuală este clară și acoperă tot sensul.
[7] De fapt, atât pentru „duhul”, cât și pentru „inima”, în originalul grecesc apare συντετριμμένον/ συντετριμμένην, din verbul συντριβω – „a zdrobi” sau, adjectivat, „zdrobit”, „înfrânt”. Traducerea „duhul umilit” nu acoperă sensul, „umilit” având sensul de „smerit”, „supus”. Pentru a nu crea o repetiție poate supărătoare – duhul zdrobit, inima zdrobită, se pot folosi cele două sinonime „zdrobit” și „înfrânt”, așa cum apar și în Biblia de la 1688.
[8] ἐξουθενώσει – a disprețui, a desconsidera, (înv.) a defăima, (pop.) a urgisi. În Biblia de la 1688 apare „a defăima”, preluat și în Psaltirea diortorisită de Părintele Rafail Noica. Cuvântul „urgisit” din toate celelalte traduceri, chiar dacă este popular, pe lângă sensul de „a disprețui”, ne duce și la ideea de urgie, mânie dreaptă a lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului, pe care Dumnezeu îl disprețuiește, dar nu și împotriva „duhului zdrobit și a inimii înfrânte și smerite”.
Scrieri de Bine 